Numerele extrase la Loto pe 12 martie >>>
Compania Națională Loteria Română S.A. a atribuit acest contract, prin licitație deschisă, SRTv pe 5 martie și are o durată de 12 luni, potrivit site-ului e-licitatie.ro.
Valoarea totală finală a contractului este de 1.610.440 de lei, fără TVA (aproximativ 363.000 de euro, la cursul de joi al Băncii Naționale a României, de 4,4444 lei pentru un euro, n.r.).
Contractul vizează „servicii de transmisie televizată a tragerilor loto și a rezultatelor omologate ale acestora, inclusiv transmisia comunicării unor informații cu privire la produsele loteristice și servicii de realizare și asigurare a pachetului grafic al emisiunii și ilustrației muzicale aferente și servicii de realizare și difuzare a unor spoturi de autopromovare a edițiilor”.
Criteriul de atribuire a contractului a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
Loteria Română a primit două oferte pentru difuzarea extragerilor loto, însă doar una dintre acestea a fost admisibilă.